DAC 120E camionul gigant al lui Ceausescu

Ceausescu a vrut ca inginerii români sa-i faca un “camion-gigant” care sa poata duce în bena o încarcatura de 120 tone la un singur transport. Dupa zece ani de proiectare, în ’88 era omologat monstrul “DAC 120 DE” cu diametrul rotilor de 3,2 metri, lat cât soseaua, ce cântarea 90 tone cu bena goala si a carui înaltime de 5,4 metri ajungea pâna la demarcatia dintre etajele unu si doi ale unui bloc.

Propulsia electrica dezvoltata la Electroputere Craiova utiliza o tehnologie similara cu cea întâlnita azi la masinile Toyota Prius, având amplasate în rotile de pe puntea spate doua motoare electrice ce dezvoltau 520 de cai putere fiecare, care îi permiteau camionului “DAC 120 DE” sa ruleze cu 70 km/ora gol si cu 55 km/ora încarcat.

Prin circuitele electrice ale supercamionului curgeau curenti de 1.200 volti debitati de un generator diesel-electric alimentat de la doua rezervoare de 1.600 litri fiecare. Cu tancurile de motorina pline, camionul putea rula 24 de ore din 24 timp de o saptamâna. Servodirectia, servofrâna hidraulica, aerul conditionat si scaunul cu amortizor care echipau supercamionul erau importate din Occident.

Numai pneurile marca Michelin costau 10.000 dolari bucata, îsi aminteste inginerul Adrian Novac, unul din proiectantii “monstrului”.

Erau pneuri speciale, fara camera, care trebuiau sa tina cel putin unul-doi ani de rulaj pe drumuri de cariera. Un astfel de cauciuc n-avea voie sa se sparga decât daca vreun buldoexcavator intra accidental cu cupa în el”.

Umflatul unei singure roti de 3,2 metri în diametru dura o jumatate de ora cu o instalatie de debit mare, presiunea aerului din interiorul pneului era de aproape 10 atmosfere.

Sistemul de frânare al “camionului-mamut” seamana cu cel folosit în zilele noastre de japonezi: ” Erau prevazute cu doua pedale de frâna: una de securitate pentru blocarea completa a rotilor si o frâna dinamica bazata nu pe frecare, ci pe disiparea sub forma de caldura a energiei cinetice. Pe pante lungi, motoarele electrice din roti deveneau generatoare de curent, însa spre deosebire de Toyota Prius, energia produsa nu se stoca în baterii, ci se disipa prin niste rezistente electrice de frânare puse lateral pe platforma camionului, ca sa se raceasca de la aer”. Privit de aproape, camionul parea “un elefant stând lânga un copil?”. Erai mic, iar el era ca un monstru mare lânga tine.

basulanta dac 120e

Ca sa ajungi în bena cu un volum de 35 metri cubi, urcai o scara de cel putin 6 metri. Era atât de mare încât câteodata, când ploua si se strângea apa în bena, ziceai ca-i bazin de înot”. Pe sosea, basculanta-gigant nu a circulat decât o singura data, inginerii cerând aprobare speciala de la autoritatile Brasovului ca sa masoare viteza maxima cu care camionul poate rula pe drum plan:

“Am miscat-o prin oras în ’82. Era dimineata într-o zi de lucru, pe o sosea betonata uzinala între Rulmentul si Tractorul, un fel de sosea de centura. Strada am golit-o de masini si singurele care mai aveau dreptul sa circule si cu care ne intersectam erau troleibuzele ce duceau muncitorii care urmau sa intre în tura. Când ne vedeau camionul, oamenii îsi faceau cruce si coborau din troleie, tinându-se dupa noi cu alai”.

Exportate in Australia

Opt dintre camioanele uriase au ajuns la exploatatia miniera de cupru de la Rosia Poieni, trei la cariera de calcar din Mahmudia, iar pentru o vreme s-a lucrat cu ele si la Canal, s-a transportat banatita din Moldova Noua si sulful din Calimani. La Mârsa (Sibiu) s-au fabricat cinci “camioane-gigant” care au luat calea unei exploatari deschise de minereu feros din vestul Australiei: “Una a fost cam 300.000 dolari, pret de dumping, daca ne gândim ca basculantele americane de capacitatea asta se vindeau acolo de trei ori mai scump”.

Un an i-a luat echipei de sapte muncitori români sa asambleze camioanele la mina “Mc Caimy Monster Pilbara” pierduta în desertul australian, undeva pe Tropicul Capricornului: “Masinile s-au dus bucati si au fost remontate la fata locului, în conditii de atelier de mina, nu de uzina. Reasamblarea celor cinci camioane a durat un an, între ’88 si ’89”. Pâna în 1992, o echipa formata din trei români a asigurat în permanenta mentenenta “DAC-urilor 120 DE” explica Adrian Novac: “Mârsa Sibiu oferise garantie pentru 1.200 de ore de exploatare, asa ca aveam în containere sigilate subansamble pentru înca un rând de camioane, aduse special ca piese de schimb”.

camion gigant dac 120e

În caz de defectiune, daca un agregat trebuia înlocuit, muncitorilor le lua o saptamâna numai demontatul-montatul subansamblelor ca sa poata avea acces complet la motor, încât, din cele cinci supercamioane românesti, efectiv lucrau doar trei, prin rotatie, iar doua erau permanent în revizie, ca în cazul în care vreuna se defecta, sa poata fi înlocuita imediat. Asta fiindca, atunci când muti muntii din loc, nu-i vreme de stat: “La mina Mc Caimy Monster Pilbara, în 24 de ore, cele trei basculante umpleau doua garnituri de tren de câte 200 de vagoane, fiecare vagon având 100 tone”.

Sursa articol.

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale.